2000 de locuri noi de parcare de domiciliu, pana la sfarsitul anului

Social

Viceprimarul Florin Birta a susținut in data de 9 octombrie 2019, o conferință de presă în teren cu privire la stadiul lucrărilor de amenajare a parcărilor de domiciliu din municipiu.

Prima oprire s-a făcut în zona străzilor Doinei – Alexandru Odobescu – B-dul Dacia, unde s-au demolat cca 150 de garaje pentru a asigura cetățenilor condiții de parcare normale. „După ce vor fi finalizate cele 300 de locuri de parcare din această zonă, acestea vor fi predate asociației de proprietari. După numerotarea și marcarea acestora, asociația de proprietari va fi cea care va hotărî dacă va folosi aceste locuri ca parcări de domiciliu sau dacă le va folosi la liber. E bine de știut că această zonă era înainte una total nemodernizată, cu multe garaje, cu zone unde se adăposteau oamenii străzii, cu drumuri de acces nemodernizate între garaje, cu situații conflictuale între locatari care nu dispuneau de suficiente locuri de parcare. Așa cum știți, acolo unde sunt garaje, jumătate dintre ele sunt folosite mai mult ca locuri de depozitare decât ca garaje pentru mașini. Prin demolarea acestor garaje și prin faptul că se vor crea 200 de locuri de parcare în plus față de câte erau inițial, considerăm că în mare parte problema locurilor de parcare în acestă zonă este rezolvată”, a precizat viceprimarul Florin Birta.

Lucrările sunt executate de SC Drumuri Orășenești SA, în baza contractului cadru de întreținere și reparații drumuri și vor fi gata până la finalul anului.

A doua oprire s-a făcut pe str. Roșiorilor colț cu str. Călărașilor, unde au fost demolate 12 garaje și s-au amenajat 56 de locuri de parcare, toate finalizate. Astfel, întreaga curte dintre blocurile de aici a fost reabilitată, iar suprafața transformată în locuri de parcare pentru cetățeni. Totodată, s-au creat două accese din curte către str. Roșiorilor.

Lucrările au fost executate de Drumuri Bihor, în baza contractului cadru de întreținere și reparații drumuri.

Ultima oprire s-a făcut pe str. Sextil Pușcariu, lângă Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir, unde în perioada august – septembrie s-au demolat 36 de garaje, apoi a fost repoziționat gardul școlii. În prezent este în curs de amenajare întreaga zonă cu 130 de locuri de parcare pentru cetățenii de aici, fără să fie afectat niciun arbore din perimetrul lucrărilor.

„Până în acest moment, în oraș avem amenajate 17.000 de locuri de parcare de domiciliu. Planul municipalității este de a amenaja cca 2000 de locuri de parcare de domiciliu în fiecare an. Anul acesta au fost demolate 250 de garaje de pe toată raza municipiului Oradea și până la sfârșitul anului vor fi finalizate aprox. 2000 de locuri de parcare, repartizate în 40 de zone diferite din oraș”, a încheiat viceprimarul Florin Birta.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul