Cresele si gradinitele oradene vor fi deschise de luni,29 iunie

Social

Potrivit ultimelor reglementări legislative, măsura redeschiderii creșelor și grădinitelor publice (de stat) a fost lăsată la latitudinea administrațiilor locale.

În acest context, viceprimarul Florin Birta a purtat în ultimele zile mai multe discuții cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean, cu directorii de grădinițe, dar și cu conducerea Direcției de Asistență Socială Oradea, discuții în urma cărora s-a stabilit deschiderea creșelor și grădinițelor din Oradea, începând cu data de 29 iunie.

Până atunci, creșele și grădinițele vor lua toate măsurile necesare pentru igienizarea spațiilor în care vor fi primiți copiii, așa cum prevede Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1076/2020 care aprobă măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, after school-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS CoV – 2.

„Prin acestă măsură venim în sprijinul orădenilor, care nu au altă alternativă de supraveghere a copiilor de vârstă antepreșcolară și preșcolară,  în această perioadă. Au existat multe cereri în acest sens, de care trebuie să ținem cont, luând în același timp toate măsurile sanitare prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătății”, a precizat viceprimarul Florin Birta.

În continuare, urmează ca DASO și Inspectoratul Școlar Județean să vină cu detalii privind cererile care trebuie depuse de părinți în acest sens, dar și privind condițiile care trebuie respectate la reintrarea copilului în colectivitate.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul