Investitie de peste 6 milioane euro la Parcul Industrial Eurobusiness Oradea

Economie

Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA.a atras prin licitație deschisă o investiție în valoare de peste 6 mil. euro, din care 4,6 mil. euro finanțare europeană, la care se va adăuga costul investiției în Centrul de cercetare-dezvoltare și producție din Parcul Industrial în valoare estimată de 2 mil. euro.

Aceasta reprezintă cea mai inovativă investiție din Parcul Industrial Eurobusiness Oradea până în prezent, privind stocarea energiei pentru aplicații hibride și electrice în industria aeronautică și automobilistică, care va genera un număr de aproximativ 40 de locuri de muncă.

Investiția va fi realizată în Parcul Industrial Eurobusiness II, din str. Ogorului, pe o suprafață de teren de 20.000 mp., de către o societate românească, ATNOM SRL., cu sediul în Oradea.

Contractul privind investiția s-a semnat anul trecut în luna august, de către reprezentanții societății ADLO SA., respectiv reprezentanții societății ATNOM SRL., însă proiectul a fost aprobat la finele anului 2019.

Compania activează în domeniul Inginerie și consultanță tehnică și și-a exprimat intenția fermă de a desfășura în Parcul industrial activitățile specifice domeniului de activitate și a oricăror altor activități conforme Legilor aplicabile în materia parcurilor industriale.

Conform proiectului aprobat, societatea va produce acumulatori din litiu pentru următoarele aplicații:

  • Acumulatori pentru autoturisme cu propulsive electrică și hibridă cu răcire pe bază de lichid sau gaz refrigerant;
  • Acumulatori ultraușori și ignifugi pentru avioane cu propulsie hibridă – se vor dezvolta în parteneriat cu INCAS ‐ Institutul Național de Cercetări Aerospațiale „Elie Carafoli” din București;
  • Acumulatori pentru aplicații industriale (telekom, UPS, energie regenerabilă).

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *