Investitie de 5 milioane euro in Parcul Industrial Eurobusiness

Economie

Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA.a semnat vineri, 17.01.2020, contractul privind continuarea investițiilor în Parcul Industrial Eurobusiness I Oradea, în urma negocierii directe cu reprezentanții companiei germane REINERT Kunststofftechnik SRL, care a avut loc în luna noiembrie 2019.

Societatea REINERT Kunststofftechnik S.R.L., care activează în parcul industrial din anul 2015 cu un număr de 150 angajați, își extinde activitatea printr-o investiție nouă, în valoare totală de 5 milioane euro.

Suprafața totală de teren pe care Societatea REINERT Kunststofftechnik SRL. își va dezvolta noul proiect este de 10.008 mp și constă în construirea unei clădiri în suprafață de aproximativ 5.500 mp. destinată activității de fabricare a altor produse din material plastic.

Societatea utilizează tehnologia injectării materialelor termoplastice, preponderent pentru industria auto, folosind echipamente de ultimă generație cu tehnologie de vârf.

Societatea REINERT este responsabilă de întregul proces de dezvoltare a produselor începând cu proiectarea și confecționarea instrumentelor de bază ale unei piese și până la piese cu mai multe componente, în unități extrem de complexe, inclusiv asamblare, tampografiere și sudare.

Numărul locurilor de muncă care vor fi create în urma finalizării investiției în Parcul Industrial va fi de minimum 70.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *