Trecerile de pietoni din Oradea vor avea pictograme cu avertismente

Social

La inițiativa pianistului orădean Thurzó Zoltán, Primăria Oradea a început realizarea unor pictograme cu avertismente pe trecerile de pietoni din municipiu.

Aceste pictograme îi avertizează pe cei care traversează strada pe trecerea de pietoni să nu utilizeze telefonul, să nu asculte muzică în căşti şi să coboare de pe bicicletă când se angajează în traversare pe zebră.

Implementarea ideii a fost susținută de dl. Zatykó Gyula, consilierul primarului Ilie Bolojan, care s-a ocupat și de obținerea avizelor necesare.

„Siguranța cetățenilor este pe primul plan pentru toată lumea. Când am prezentat ideea conducerii primăriei, toată lumea a fost de acord. Singurul lucru care trebuia așteptat era acordul poliției rutiere, care a venit și el. Realizarea acestui proiect este dovada clară că Primăria Oradea ține cont de sugestiile cetățenilor și orice idee care vine în sprijinul siguranței locuitorilor merită să fie implementată”, a declarat consilierul primarului.

Costul amenajării unei astfel de treceri, constând în transpunerea pe asfalt a 6 pictograme, câte trei la ambele capete ale trecerii de pietoni, este de 250 de lei. Pentru început, în Oradea vor fi 20 de astfel de treceri de pietoni, situate în cele mai aglomerate intersecții, urmând să fie amenajate în total peste 100.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *