Comunicat de presă 02.09.2020 privind măsurile aplicate de structurile teritoriale M.A.I. pentru combaterea răspândirii Covid-19

Social

Astăzi, 02 septembrie, ora 08:30, conform datelor centralizate la nivel județean, în Bihor sunt:
• 479 persoane internate;
• 1.517 persoane vindecate.
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 01 septembrie, ora 08.00 – 02 septembrie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat şi măsuri de sancţionare a încălcării legislaţiei în vigoare.

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 855 de persoane carantinate și 396 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor
au fost aplicate 13 de sancțiuni contravenționale, din care 4 cu avertisment și 9 cu amenzi în valoare de 8.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 249 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 47 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 24 în patrule mixte.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor confirmate ca infectate la spitalul Clinic
Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 16 cadre ISU „Crișana”.
În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea face un apel către cetățeni să respecte recomandările specialiștilor, respectiv purtarea măștii, normele de igienă
și de distanțare socială: “Pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem la restricții și pentru a reveni la viața noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și recomandările specialiștilor. Mulțumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înțelegând că este un efort comun, al
nostru, al tuturor!”.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *