COMUNICAT DE PRESĂ privind oportunități de finanțare pentru primăriile din județul Bihor

Social

Instituția Prefectului – Județul Bihor a emis, conform dispozițiilor prefectului Dumitru Țiplea, o circulară în atenția primăriilor de la nivelul județului Bihor cu oportunitățile de finanțare în contextul pandemiei Covid-19.
Conform informării, primăriile de la nivelul județului Bihor pot accesa următoarele programe de finanțare:
 Micro-granturi acordate în baza prevederilor Ordonanței de Urgență privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente

Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei Covid-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene (Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020);
 Programul IMM leasing de echipamente și utilaje, conform Ordonanței de Urgență nr. 118 / 2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“;
 Programul IMM Invest Romania, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM Invest România, cu modificările ulterioare);
 Ordonanța de Urgență nr. 92 / 2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea unor acte normative;
 Sprijin pentru personalul din sănătate implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu Covid-19 (Programul Operațional Capital Uman, axa prioritară 4, os 4.9);
 Procurarea de echipamente medicale şi echipamente de protecţie pentru personalul medical care este implicat în tratarea pacienţilor contaminaţi cu coronavirus (Programul Operaţional Infrastructură Mare, axa prioritară 5, os 5.2);
 Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare covid-19 (Programul Operaţional Infrastructură Mare, axa prioritară 9, os 9.1).
Puteți parcurge aici documentul integral: https://bh.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/21/2020/09/Circulara-9623-surse-
finantare-COVID-19.pdf

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *