Breteaua de legătură între Calea Aradului și Calea Sântandreiului, care permite evitarea sensului giratoriu aflat la ieşirea din oraş, în dreptul pasajului suprateran peste DN79, a fost finalizată.
Contractul de lucrări între Municipiul Oradea și asocierea formată din S.C. DRUMURI BIHOR S.A (lider de asociere/executant) și S.C. AQUACONS S.R.L (asociat/ proiectant) a fost semnat în data de 2 iulie 2019, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 25.11.2019.
Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este 30.04.2020.
Caracteristicile principale ale lucrării au prevăzut realizarea unui drum în lungime de 393,08 m, cu o lățime a părții carosabile de 3,50 m și o structură rutieră semirigidă de 80 cm; realizarea unui podeț transversal tip P2 cu lățimea de 2,00 m și lungimea 22,80 m, dar și zone verzi pe o suprafața totală de 3795,78 mp pe toată lungimea proiectată.
Până în acest moment au fost realizate următoarele lucrări: săpătura; stratul din blocaj piatră spartă; podeț PD 2, cu lungimea de 22 m; montarea stâlpilor de iluminat public; montarea parapetului fonoabsorbant; montare parapet metalic; montarea gurilor de scurgere; așternerea stratului de balast; montare borduri; asfaltare și marcaje.
În continuare se vor executa ultimele finisaje, după care lucrarea va fi recepționată.
Viteza maxima cu care se va putea circula este de 30 km/h.
Breteaua face practic legătura între Calea Aradului și drumul de centură (Calea Sântandreiului), având lungimea de 393,08 m, cu o bandă de circulație și un singur sens, fiind alcătuită din trei tronsoane distincte:
1. o bandă suplimentară adiacentă Căii Aradului cu lungimea de 70,00 m și lățimea de 3,50 m, care pornește imediat după intersecția cu str. Balogh Istvan;
2. breteaua propriu-zisă cu lungimea de 180,00 m, lățimea de 3,50 m, orientată la circa 45 grade față de Calea Aradului și fată de Drumul de centură (Calea Sântandreiului);
3. o bandă suplimentară adiacentă Drumului de centură (Calea Sântandreiului) cu lungimea de 143,00 m, lățimea de 3,50 m, din două sectoare: banda de accelerare cu lungimea de 83,00 m și sector de racordare cu lungimea de 60,00 m.
De menționat, că a fost montat și un parapet fonoabsorbant de 3,00 m înălțime, pe o lungime de 245,00 m.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.