Comunicat de presă 29.05.2020

Social

Astăzi, 29.05.2020, ora 8,30, conform datelor centralizate la nivel județean există:

• 11 persoane aflate în carantină;

• 159 persoane internate în Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea;

• 454 persoane vindecate;

• conform cifrelor oficiale s-au vindecat 79,65% din persoanele diagnosticate COVID-19 în județul Bihor.

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 28 mai, ora 08.00 – 29 mai, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor cu responsabilități pe linia combaterii răspândirii infecției cu Covid-19 au desfășurat o serie de activități specifice, după cum urmează:

• Polițiștii bihoreni au verificat 1777 persoane aflate în izolare la domiciliu. În aceste misiuni au fost implicate 287 cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și ale Poliției Locale.

• Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul centrului de carantină activ. În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 40 de cadre, din care 19 în patrule mixte pentru asigurarea ordinii publice în vama Borș și pentru verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare.

• Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au efectuat misiuni de asigurare la corturile amplasate în proximitatea hotel Iris, unde sunt preluate persoanele care intră pe jos în țară, urmând a fi transportate spre localitățile de domiciliu/rezidență. Reamintim că ISU „Crișana” asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 17 cadre ISU Crișana.

• Pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel național pe perioada stării de alertă au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 32.500  lei.

• Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, face un apel către bihoreni să respecte normele de igienă și distanțare socială impuse de starea de alertă. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns