Noi masuri luate in Oradea in contextul pandemiei Covid-19

Social

Primarul Ilie Bolojan, împreună cu dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi coordonatorul tuturor spitalelor din județ, au prezentat pe 3 aprilie, într-o transmisie live pe Facebook, situația la zi a măsurilor luate în Oradea în lupta cu pandemia de coronavirus.

Conform spuselor primarului, în această săptămână Primăria Oradea a urmărit împreună cu forțele de ordine care sunt în subordinea Guvernului să mențină regulile care au fost stabilite în ceea ce privește rămânerea în case pentru cei mai mulți, transportul în siguranță pentru cei care merg la serviciu, menținerea regulilor pentru cei care sunt în izolare. 

„Vreau să mulțumesc tuturor orădenilor că, așa cum se vede pe străzi, acestea sunt goale, cea mai mare parte dintre dumneavoastră ați înțeles să respectați aceste reguli, să ne protejăm fiecare dintre noi și să-i protejăm pe cei din jurul nostru”, a spus Ilie Bolojan.

De asemenea, primarul a menționat că în această săptămână DASO a asigurat sprijinul pentru persoanele vârstnice care au peste 65 de ani, cu restricții mai mari în ceea ce privește ieșirea din case. Au fost apelate peste 3500 de persoane vârstnice și, în fiecare zi, 20 de colegi de la DASO sunt în oraș și cumpără alimente, medicamente sau fac alte servicii pe care vârstnicii din Oradea le solicită.

O altă activitate importantă se referă la gestionarea celor care intră în ţară prin vama Borș. Primarul Ilie Bolojan a arătat că această activitate se concentrează pe două elemente: pe de o parte cazarea în centre instituționalizate a celor care au domiciliu în Bihor și vin din zonele roșii de pandemie, iar a doua direcție se referă la asigurarea tranzitării Oradiei și a județului Bihor a celor care sosesc din aceste zone contagioase și nu au domiliciliu în județul nostru. „În prezent avem peste 500 de bihoreni care sunt în carantină instituțională în spațiile de cazare care sunt asigurate prin instituția Prefectului de către Statul Român, numărul acestora este în creștere, pentru că o dată cu declararea și a altor țări ca zone roșii, practic aproape tot ce intră în țară va trebui carantinat. De asemenea, în fiecare noapte, echipajele de poliție, de jandarmerie și de poliție locală au asigurat escortarea a cel puțin 70 de convoaie de mașini până la limita cu județul Bihor, astfel încât oprirea acestora pe teritoriul județului să fie controlată și tranzitul să fie cât mai rapid posibil, aceste persoane urmând să intre în carantină în județul în care aceștia domiciliază”, a declarat Ilie Bolojan.

Capacitatea de testare a crescut

Totodată, primarul a menționat că o altă activitate importantă din această săptămănă a fost gestionarea aspectelor care țin de spitale. Important a fost să se organizeze preluarea pacienților în așa fel încât fluxurile de pacienți cu coronavirus să fie separate de cei care nu au Coronavirus, dar care trebuie să se trateze de bolile curente pe care le au.

„Această decizie de separare a fluxurilor de pacienți a fost o decizie corectă care s-a dovedit că ne menține sistemul de sănătate în funcțiune. De asemenea, creșterea stocurilor și refacerea acestora, a dotărilor cu medicamentele, a stabilirii unor proceduri cât mai clare a fost o măsură importantă a acestor zile, deoarece pe măsură ce numărul de internați crește, și consumul de materiale, de echipamente de protecție crește în consecință, și este o problemă importantă – și va fi și pentru săptămâna viitoare – să ne menținem stocurile. Nu e ușor să facem acest lucru, deoarece materialele vin, dar cu greu; de asemenea, costul acestora a crescut destul de semnificativ în ultima perioadă, dar în momentul de față suntem în situația în care putem să asigurăm pentru toți cei din linia întâi echipamente și combinezoane, astfel încât să fie protejați”, a declarat Ilie Bolojan.

Despre funcționalitatea spitalelor a vorbit dr. Gheorghe Carp, coordonator al spitalelor din judeţul Bihor, care a menționat că de săptămâna aceasta capacitatea de testare a crescut la 100 de teste pe zi, ceea ce permite să se ia cele mai rapide măsuri.

Conform spuselor dr. Carp, la Spitalul Județean, pentru o triere eficientă a celor care se internează, de ieri s-a instituit obligativitatea testării prin analiză PCR a tuturor celor care sunt internați, urmând ca, în funcție de numărul de pacienți pe care îi vor avea în viitor, să se modifice strategia folosită.

De asemenea, doctorul Carp a menționat că s-a lansat o comandă de medicamente antivirale specifice tratamentului coronavirusului pentru o valoare estimată de 900 de pacienți.

Pe această cale municipalitatea orădeană mulțumește încă o dată tuturor celor care au donat în aceste zile bani către spitalele din Oradea, respectiv peste 500.000 de euro, din care s-au achiziționat materiale necesare.

Decizii ale Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență

Totodată, primarul a prezentat câteva decizii ale Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, luate astăzi, care pe de o parte sunt menite să contribuie la limitarea răspândirii coronavirusului în municipiu și să asigure funcționalitatea companiilor care pot lucra și de a căror activitate depind mai multe familii din Bihor.

Aceste decizii sunt:

– Începând de luni, 13 aprilie, toate companiile sau instituțiile publice care au peste 50 de angajați vor fi obligate să asigure trierea personalului la intrarea în schimburi sau în activitate, prin folosirea aparatelor de luare a temperaturii cu infraroșu care să stabilească dacă cel care intră în companie are sau nu temperatură. „Această măsură va face să-i identificăm imediat pe cei care manifestă anumite simptome, atunci când sunt infectați, vor putea fi trimiși acasă, iar echipele de intervenție care vor fi funcționale după această dată vor putea să le ia probe, așa încât să vedem dacă ei sunt infectați sau vor putea să meargă la serviciu”, a spus primarul.

– Tot din 13 aprilie se va asigura testarea persoanelor care merg la piețe, în locuri publice care țin de municipiul Oradea, lucru care se va realiza tot prin termometre cu infraroșu, cu citire de la distanță. „Dacă companiile nu vor găsi în comerț termometre cu citire în infraroșu, Primăria Oradea propune ca de la finalul săptămânii viitoare să le asigurăm aceste dispozitive, întrucât am comandat 2 000 de termometre, în felul acesta vom contribui la perierea mai bună a celor care sunt în mișcare și care intră în comunități unde există potențial de răspândire mai mare”, a spus primarul.

– De asemenea, s-a luat măsura dezinfectării spațiilor publice: a spațiilor aglomerate unde există trafic de pietoni, precum stații de autobuz, stații de tramvaie, respectiv intrări în piețe. „Nu vom face așa-zisa dezinfecție pe străzi, deoarece din toate analizele făcute nu are niciun fel de efect, iar banii cheltuiți pe o astfel de dezinfecție îi vom direcționa către spitale, pentru kituri și probe, în așa fel încât să putem proteja personalul medical. Totodată, vom continua să creștem stocurile de material, în așa fel încât dacă numărul de cazuri va crește treptat în săptămânile următoare, să putem să asigurăm un răspuns corespunzător în spitalele noastre și în perioada următoare”, a declarat Ilie Bolojan.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns