Candidaţii PNL la conducerea CJ şi a Primăriei Oradea şi-au prezentat programele electorale

Politic

Candidatul PNL la preşedinţia CJ Bihor, Ilie Bolojan, şi candidatul PNL la Primăria Oradea, Florin Birta, au transmis vineri, online, din Cetatea Oradea, priorităţile de dezvoltare şi proiectele principale pentru judeţul Bihor şi municipiul Oradea pentru următorii patru ani.

„Obiectivul principal al candidaturii mele la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean este ca energiile Consiliului Judeţean şi ale primăriilor din judeţ să meargă în aceeaşi direcţie în aşa fel încât bunăstarea bihorenilor să crească în anii următori. Baza dezvoltării este dezvoltarea economică şi priorităţile noastre pentru Consiliul Judeţean sunt următoarele. Prima dintre ele este să avem în tot judeţul Bihor locuri de muncă mai bune”, a declarat actualul primar Ilie Bolojan, aflat la finele celui de al treilea mandat.

Bolojan a prezentat cele şapte priorităţi ale programului său de campanie, vorbind despre investiţiile în patru parcuri industrial (la Ştei, Beiuş, Aleşd şi Marghita), dezvoltarea turismului şi punerea în valoare a producţiei agricole, a producătorilor tradiţionali; modernizarea drumurilor judeţene şi a celor din teritoriul Zonei Metropolitane Oradea; un transport integrat în tot judeţul cu subvenţionarea curselor nerentabile, precum şi reluarea zborurilor externe la Aeroportul Oradea.

Ilie Bolojan a subliniat alte priorităţi esenţiale, anume atragerea mai multor fonduri europene pentru investiţii, colaborarea cu Guvernul României pentru proiecte importante de infrastructură rutieră, accent mare pus pe curăţenia judeţului şi, nu în cele din urmă, orientarea Consiliului Judeţean către bihoreni, pentru a oferi servicii de calitate prin toate instituţiile subordonate.

Candidatul liberal la Primăria Oradea, Florin Birta, a declarat că obiectivul său şi al echipei de consilieri este de a câştiga funcţia de primar şi jumătate plus unu din mandatele Consiliului Local, pentru a continua direcţia bună pe care Oradea a avut-o în ultimii 12 ani şi pentru a dezvolta noi proiecte.

„Oradea a devenit în ultimul timp un oraş de bune practici. Oradea este apreciat pentru atragerea şi cheltuirea fondurilor europene şi pentru modelul din administraţia publică. Cu siguranţă, acest lucru de datorează primarului Ilie Bolojan şi echipei din Primăria Oradea. Dar, desigur, mai sunt multe de făcut în Oradea ca să păstrăm acelaşi trend de dezvoltare”, a declarat Florin Birta.

El a continuat prezentând, punctual, cele zece priorităţi ale mandatului 2020-2024: infrastructura, industria, sănătatea, educaţia, conectivitate şi transporturi, calitatea vieţii, Oradea verde, turismul, cultura, tineret şi sport.

În final, Ilie Bolojan a adresat un mesaj tuturor bihorenilor.

„Dragi bihoreni! Cei care aţi constatat că în cei 12 ani de când am fost primar în Oradea s-au făcut lucruri importante şi faţa oraşului s-a schimbat şi aveţi încredere în mine, vă rog să ne acordaţi sprijinul fiind conştienţi că un preşedinte de CJ nu poate să facă lucrurile de unul singur. Are nevoie de o majoritate în Consiliul Judeţean, care poate fi asigurată de echipa de consilieri PNL şi are nevoie de un parteneriat cu Primăria Oradea, cu Florin Birta, care sper să fie ales în această funcţie şi cu ceilalţi primari din judeţ. Vă rog să ne acordaţi votul dumneavoastă în 27 septembrie”, a spus Bolojan. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul