Consiliul local a aprobat proiectul de modernizare a drumului de legatura Oradea – Paleu

Social

În ședința Consiliului Local de săptămâna trecută s-a aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, respectiv coridorul de expropriere aferent lucrării de utilitate publică de interes local „Modernizarea drumului de legătură între Municipiul Oradea și comuna Paleu”.

Acest drum aparține administrativ-teritorial de Zona Metropolitană Oradea (ZMO) și se întinde între municipiul Oradea (strada Nicolae Beldiceanu) până la intersecția cu DC 37, localitatea Săldăbagiu de Munte (comuna Paleu).

Drumul porneşte din zona străzii Izvorului și traversează dealurile spre Săldăbagiu de Munte, până la intersecția cu DC37. Are o lungime de aproximativ 2,4 km, din care 40% se află pe teritoriul municipiului Oradea, iar 60% pe teritoriul comunei Paleu.

Infrastructura rutieră dintre cele două localități nu a putut ține pasul cu intensificarea traficului, numărul de mașini crescând foarte mult. Prin urmare, scopul obiectivului de investiții este fluidizarea traficului rutier în zonă, prin eliminarea blocajelor de circulație datorate creșterii traficului.

Valoarea totală a lucrărilor este de cca 8,3 milioane lei, iar durata de execuție este de 8 luni.

Valoarea totală a investiției pentru municipiul Oradea este de 2.335.664 lei (inclusiv TVA), pentru o lungime a traseului modernizat de 533,50 m. Costurile pentru diferența de traseu până la 2,4 km vor fi asigurate de comuna Paleu.

Urmează organizarea procedurii de achiziție publică pentru proiectarea și executarea obiectivului de investiție.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *