In atentia transportatorilor autorizati sa desfasoare transport in regim de taxi

Social

În conformitate cu prederile Ordinului nr. 79/988/2020, privind măsurile şi regulile în domeniul transporturilor pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, emis de  Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în domeniul transportului în regim de taxi, Primăria Oradea prin Compartimentul transport public local aduce la cunoștiința conducătorilor de taxi aplicarea următoarelor măsuri:

1. Transportul pasagerilor se efectuează doar pe locurile din spate.

2. Conducătorul mijlocului de transport poartă mască de protecţie, astfel încât să-i acopere gura şi nasul, iar mijlocul de transport va fi dotat cu dezinfectant pe bază de alcool.

3. Spaţiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic de locurile din spate.

4. Pasagerii au obligaţia de a purta masca de protecţie la urcarea în mijlocul de transport şi pe toată durata călătoriei.

5. În cazul mânuirii bagajelor clientului sau interacţiunii fizice cu alte persoane, conducătorul mijlocului de transport este obligat să utilizeze mănuşi, să le depoziteze într-o pungă special destinată după utilizare şi să-şi dezinfecteze mâinile după îndepărtarea acestora.

6. Conducătorul mijlocului de transport este obligat să igienizeze şi să dezinfecteze, zilnic, interiorul vehiculului.

7. Se utilizează cu precădere plăţile electronice.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?