A treia linie de testare PCR Real Time la Spitalul Judeţean Oradea

Social

A treia linie de testare PCR Real Time, în valoare de 70.000 de euro, a fost o donată de către o companie Spitalului Judeţean Oradea, a anunţat primarul Ilie Bolojan, pe pagina sa de Facebook.

Astfel, prin cele trei linii de testare, în laboratoarele SJU Oradea pot fi prelucrate până la 660 de probe pe zi.

“Cu cât testăm mai mult, cu atât vom avea mai puţini oameni contagioşi care, la serviciu sau în comunitate, să-i infecteze şi pe ceilalţi. De aceea, creşterea capacităţii de testare în spitalele din Oradea a fost o prioritate în această perioadă. Mulţumesc companiei RCS-RDS şi tuturor celor care au contribuit cu donaţii către spitale. Sprijinul acordat ne ajută să trecem mai uşor peste greutăţi”, a scris edilul.

Noua linie, a cărei capacitate de prelucrare a extractorului este de 16 probe pe şarjă, a fost instalată săptămâna trecută lângă cea de-a doua linie de testare, în laboratorul amenajat în curtea Maternităţii. Capacitatea de testare zilnică a celei de-a treia linii este de 128 de teste pe zi, în condiţii normale.

În paralel, Spitalul Municipal a mărit capacitatea de prelucrare a extractorului primei linii de testare, de la 40 la 52 de probe.

A doua linie de testare are o capacitate de 48 de probe a extractorului. În condiţii normale, o linie de testare operează 4 şarje pe zi, fiecare având durata de 4 ore.

“Cu toate cele trei linii în operare, în laboratoarele spitalelor noastre pot fi prelucrate între 500 şi 660 de probe pe zi. Pentru a menţine spitalele în funcţiune şi a proteja personalul medical, toţi pacienţii care se internează în spitalele din Oradea sunt testaţi. De la sfârşitul acestei săptămâni vom putea face şi mai mult”, a afirmat primarul.

Potrivit acestuia, în condiţiile în care numărul celor carantinaţi este în scădere, se vor putea realiza teste şi în afara cazurilor impuse de procedurile standard. Astfel, pentru a menţine liniile de fabricaţie în funcţiune şi pentru a limita răspândirea coronavirusului, la solicitarea companiilor se vor testa, contra cost, angajaţii acestora. În şedinţa de Consiliu Local de vineri se va propune adoptarea unei hotărâri care să facă operaţională această procedură, iar costul pentru un test va fi de 200 de lei.

“În felul acesta, cei depistaţi pozitiv nu vor mai veni în colectiv să-i afecteze pe ceilalţi. Colegii lor, în loc să stea izolaţi preventiv acasă 14 zile, dacă vor fi negativi vor putea merge în continuare la serviciu. Susţinem, în felul acesta, economia oraşului şi păstrarea locurilor de muncă în această perioadă dificilă”, a mai precizat Ilie Bolojan. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns