Comunicat de presă 16.07.2020

Social

Astăzi, 16.07.2020, ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean există:

• 57 persoane internate;

• 648 persoane vindecate;

• conform cifrelor oficiale s-au vindecat 90,63 % din persoanele diagnosticate COVID-19 în județul Bihor.

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 15 iulie, ora 08.00 – 16 iulie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.

Echipele mixte de jandarmi și polițiști au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost aplicate 3 sancțiuni cu avertisment, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În aceste misiuni au fost implicați 180 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 36 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 19 în patrule mixte.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor confirmate ca infectate la spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea. De asemenea, pompierii militari bihoreni au efectuat 5 misiuni de decontaminare. În aceste misiuni au fost implicate 26 de cadre ISU „Crișana”.

În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea face un apel către cetățeni să respecte recomandările specialiștilor, respectiv purtarea măștii, normele de igienă și de distanțare socială: “Pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem la restricții și pentru a reveni la viața noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și recomandările specialiștilor. Mulțumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înțelegând că este un efort comun, al nostru, al tuturor!”.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul