Primaria Oradea si-a prezentat proiectul de buget pe anul 2020

Economie

Primarul Ilie Bolojan, viceprimarul Florin Birta și directorul executiv al Direcţiei Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea, au prezentat vineri, 17 ianuarie, proiectul de buget pe anul 2020 al municipiului Oradea.

Viceprimarul Florin Birta a anunţat că, începând de astăzi, pe site-ul Primăriei Oradea, la secțiunea Dezbateri Publice poate fi consultat proiectul de buget pe acest an, urmând ca la ședința Consiliului Local de la mijlocul lunii februarie, bugetul cu eventualele modificări introduse în urma consultării cetățenilor să fie votat de către consilieri.

Buget cu 30% mai mare faţă de anul trecut

Florin Birta a prezentat aspectele importante ale proiectului de buget.

„După centralizarea datelor primite de la direcțiile Primăriei Oradea, respectiv operatorii economici subordonați Consiliului Local, rezultă un buget în valoare de 1.805.387.720 lei. Acesta reprezintă un buget practic cu 30% mai mare față de anul trecut, repartizat pe cheltuieli după cum urmează: 57% la secțiunea funcționare și 43% în investiții. Cei 43% reprezintă aproximativ 785 mil. lei. Această sumă este a doua sumă ca valoare, care este repartizată în investiții după anul 2015, an în care s-au implementat foarte multe proiecte europene; atunci suma alocată investițiilor a fost de 836 milioane lei, iar în anul 2020 alocăm investițiilor suma de 785 milioane lei.

Banii pentru aceste investiții sunt direcționați în următorul mod: prioritare sunt proiectele pentru fonduri europene, urmând proiectele colaterale proiectelor europene, proiectele care sunt în derulare și au fost începute în anii anteriori, iar diferența banilor care vor merge în investiții vor merge la investiții noi. Veniturile proprii care sunt ale municipiului Oradea pe anul 2020 se ridică la aproximativ 482 de milioane de lei, care este o creștere de aproximativ 22% față de anul trecut.

Totodată, important este de menționat că anul acesta vom avea o sumă cuprinsă pentru buget și pentru activitățile derulate de către ONG-uri, de aproximativ 500 mii de lei”, a spus viceprimarul Birta.

Ilie Bolojan: urmează trei ani de vârf

Directorul Eduard Florea a detaliat structura bugetului, precum și principalele cheltuieli, subliniind că la realizarea bugetului s-au avut în vedere, alături de cadrul legal existent, atât previziunile privind evoluţia cursurilor de schimb, a inflaţiei, a dobânzilor şi a altor indicatori generali de anul 2020, cât și alte acte normative sau măsuri adoptate, cu impact asupra fiscalităţii locale sau cheltuielilor publice (modificarea salariului minim, suportarea a 50% din cheltuielile aferente persoanelor cu handicap etc.)

Structura veniturilor este alcăturită din veniturile proprii ale municipiului – 27%, din veniturile proprii ale intituților publice subordonate – 34%, prelevări buget de stat – 5%, împrumuturi – 11%, fonduri UE 18%, cu o pondere mare în acest an. Excedentul de buget este de 5%.

În ceea ce privește distribuția sumelor, Eduard Florea a menționat că fondurile vor fi distribuite în anul 2020 pe cheltuieli de dezvoltare în valoare de 785.257.350 lei, adică 43%, respectiv pe cheltuieli operaționale în valoare de 1.020.130.370 lei, adică 57%.

„Cheltuielile operaționale sunt cheltuielie din veniturile proprii ale instituției în procent de 56%, datoria publică în procent de 15%, instituții publice de 9%,  servicii publice 10%, asistența socială 6%, iar 4% reprezintă alte cheltuieli”, a explicat Eduard Florea.

Directorul economic a menționat că Primăria Oradea a alocat și în acest an sume importante în buget pentru continuarea obiectivelor de investiții începute. Astfel, sunt incluse în buget proiecte precum: sala de sport polivalentă, extinderea ambulatoriului corp B UPU Spitalul de Urgență, reabilitarea și reconstrucția palatului Episcopal Greco- Catolic, construirea clădirii ambulatoriului pe str. Brașovului, reabilitarea fațadei imobilului de pe str. Vasile Alecsandri nr. 8-10, sistem supraveghere video domeniul public, reabilitarea clădirii PMO, reabilitarea Căii Bihorului – tronson cuprins între pod T. Neș şi intersecția drum de legătură între str. Suișului, drum colector aferent șoselei de centură între str. Liviu Borcea – str. Ciheiului etc.

Totodată va continua și finanțarea programelor locale precum: susținerea învățământului românesc în Ungaria-Micherechi, Gala Campionii Viitorului, Gala Antreprenorului Orădean, programul de inițiere înot, finanțarea programelor pentru tineret ș.a.m.d.

Dintre investițiile noi, Eduard Florea a amintit: construirea căminelor studențești C1+C2 în campusul Universitar, reabilitarea școlii Szacsvay, realizarea utilităților în Parcul Industrial Eurobusiness IV, drumul colector Calea Sântrandreului – Calea Aradului, drumuri interioare în Parcul Industrial Eurobusiness III, drum colector aferent șoselei de centrură între str. Livu Borcea – str. Ciheiului etc.

De asemenea, Eduard Florea a anunțat că, începând de azi, proiectul de buget poate fi consultat pe site-ul Primăriei Oradea, iar până în 3 februarie sunt așteptate sugestii și păreri legate de acest buget, data maximă pentru aprobarea bugetului în Consiliul Local fiind 19 februarie 2020.

Legat de proiectul de buget, primarul Ilie Bolojan a declarat: „Practic urmează trei ani de vârf. În acești trei ani, noi trebuie să închidem absorbția pe tot ce am contractat, inclusiv pe proiectele noi și aprobate. Sunt trei ani de vârf, dar având în vedere că noi din impozite și taxe alocăm 28 milioane de euro pentru investiții, restul până la 180 milioane euro sunt bani câștigaţi din fonduri europene, care vor contribui masiv pentru schimbarea feței orașului. O realizare a Primăriei Oradea este și faptul că aproape o treime din veniturile noastre proprii, respectiv din banii încasați din taxe și impozite, reușim s-o alocăm către investiții, în așa fel încât sume importante colectate de către orădeni să fie întoarse către ei.”

De asemenea, Ilie Bolojan a menționat și acele lucrări mari din oraș care generează momentan deranj atât în traficul auto cât și în cel pietonal din Oradea, respectiv lucrări la podul Dacia, la liniile de tramvai noi, lucrările peste centură în zona cartierului Europa, lucrări la Piața Ferdinand, reabilitarea căii Bihorului și lucrări la UPU: „Facem eforturi ca aceste lucrări să se finalizeze cât mai repede. Ne concentrăm pe ele deoarece suntem conștienți că generează un disconfort în municipiu”, a declarat primarul municipiului.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns