Primaria Oradea vine in sprijinul cetatenilor,punand la dispozitia acestora masti de protectie

Social

În conformitate cu legislația în vigoare pentru instituirea stării de alertă la nivel national, în instituţiile publice şi în alte spaţii închise, precum şi în timpul călătoriei cu mijloacele de transport în comun, cetățenii au obligaţia de a folosi masca de protecție. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, municipalitatea orădeană prin Administrația Domeniului Public (ADP) și OTL pune la dispoziția acestora măști de protecție la prețul de 1,5 lei/bucată, măști care vor fi comercializate începând de azi în 12 puncte de vânzare ale chioșcurilor OTL. De asemenea, acestea urmează să fie comercializate începând de luni, 18 mai şi la punctele de vânzare ale ADP din piețele agroalimentare.

Totodată, așa cum s-a anunțat, începând de luni, 18 mai, accesul publicului în instituția Primăriei Oradea este permis doar cu mască și/sau vizier și cu verificarea temperaturii la poarta de acces. Aceleași măsuri sunt valabile și pentru angajații primăriei. Prin urmare, un punct de vânzare a măștilor de protecție va fi instalat de luni, 18 mai, la intrarea în Primăria Oradea, pentru cetățenii care vor intra în instituție.

Măștile de protecție sunt achiziționate de Agenția de Dezvoltare Locală Oradea de la un producător local și vor fi comercializate la prețul de achiziție de la producător. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns