Trimitere fost director Agenție Mediu Bihor și alții – fraudare fonduri europene

Social

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

DĂESCU OVIDIU CONSTANTIN, la data faptelor director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului (A.P.M.) Bihor, sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
– folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, incomplete sau inexacte, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
– obținere ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

SZODORAY – PARADI FARKAS, la data faptelor funcționar public, angajat al Agenției de Protecție a Mediului (A.P.M.) Bihor pe postul de manager de proiect, sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
– folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, incomplete sau inexacte, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
– obținere ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
– fals intelectual, în formă continuată,

SIM CORNELIA, consilier superior I în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului (A.P.M.) Bihor, sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
– complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare, cu rea-credință, de documente false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
– obținere ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
– fals intelectual, în formă continuată,

Administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
– participație improprie la fals intelectual, în formă continuată,
– participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, incomplete sau inexacte, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, reprezentată de inculpatul Dăescu Ovidiu Constantin, a încheiat un acord de finanțare cu fonduri europene având ca obiect proiectul intitulat „Conservarea liliecilor în Pădurea Craiului, Bihor și Munții Trascău”.
În acest context, în perioada 2010 – 2013, inculpații Dăescu Ovidiu Constantin, Szodoray- Paradi Farkas și Sim Cornelia, director, respectiv angajați la Agenția pentru Protecția mediului Bihor, ar fi întocmit, semnat și înaintat Comisiei Europene și Agenției Naționale pentru Protecția Mediului mai multe documente (cereri, adrese, state de plată estimative, necesar de credite bugetare, etc.) ce conțineau date nereale. Aceste date se refereau la situația angajaților în proiect, societatea care ar fi executat lucrările de închidere a peșterilor și utilizarea unui autovehicul achiziționat din fonduri nerambursabile (în realitate, autovehiculul mai sus menționat a fost utilizat de inculpatul Dăescu Ovidiu Constantin în interes personal).
O parte din documentele respective ar fi fost semnate și de celălalt inculpat, reprezentant al unei societăți comerciale, în calitate de executant al proiectului, deși, acesta ar fi ascuns faptul că, în realitate, lucrările ar fi fost executate de o societate subcontractantă, iar în cazul a trei peșteri, Tășad, Fânațe și Țiclului, s-ar fi schimbat soluția tehnică convenită de părțile contractante (grilajele de închidere ale acestor peșteri nefiind umplute cu beton).
Prin aceste demersuri, beneficiarul fondurilor nerambursabile ar fi intrat, pe nedrept, în posesia sumelor de 2.919.498 lei și 497.576 euro (2.133.003 lei).
În cauză, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a comunicat faptul că, solicită obligarea inculpaților la acoperirea prejudiciului, urmând să precizeze cuantumul exact al acestuia până la terminarea cercetării judecătorești.
În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă și asupra conturilor bancare pe care le dețin cei patru inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul