primarul Ilie Bolojan a susținut o conferință de presă cu privire la proiecte ale Primăriei Oradea care urmează să fie supuse votului Consiliului Local în ședința din 26 septembrie.
Consultări publice cu privire la dezvoltarea Cartierului Diasporei
Primarul Ilie Bolojan a anunțat că în ședința de săptămâna viitoare membrii Consiliului Local vor avea un material care va stabili pachetul de măsuri pentru realizarea Cartierului Diasporei, care cuprinde realizarea unui plan de urbanism zonal necesar ca acest cartier din zona străzii Izvorului să poată fi realizat.
„Ne propunem ca acest plan de urbanism zonal să fie finalizat până la jumătatea lunii decembrie, iar de astăzi planul este în consultare publică. De asemenea va fi un termen recomandat pentru realizarea documentațiilor tehnice pentru rețelele de utilități: apă, canalizare, partea de drumuri. Ne propunem ca până în martie să finalizăm aceste documentații, un plan parcelar care ar urma să fie realizat imediat după ce se termină planul de urbanism zonal, iar caietul de sarcini, documentația va fi finalizată până la 15 decembrie, asfel încât licitația s-o putem realiza în luna ianuarie a anului viitor. În acest cartier vor fi 11 locuri de casă, deci un mini cartier, cel mai mic loc de casă va avea aproximativ 400 metri, iar cel mai mare 650 de metri, dat de topografia terenului.”
Regenerare urbană în zona Bd. Decebal – T. Vladimirescu
Un alt material pregătit pentru consultare publică presupune Planul de Urbanism Zonal, realizat pentru soluții de regenerare urbană în zona Bulevardul Decebal -strada T. Vladimirescu.
„Sunt propuse a fi realizate pentru a asigura undă verde circulației pe linia de tramvai pe B-dul Decebal la intersecția cu T.Vladimirescu, acel pasaj subteran, care va garanta circulația în zona Decebal fără oprire. De asemenea, strada T. Vladimirescu ar fi lărgită în anii următori la 4 benzi, cu încă un pasaj subteran la intersecția cu str. Oneștilor. Acest proiect va rămâne în consultare publică conform procedurilor legale, după ce el va fi mobilat, planul de urbanism va fi finalizat în luna ianuarie a anului următor și vom trece la realizarea studiilor de fezabilitate a acestor pasaje, ele urmând a fi finanțate în perioada 2021-2027 prin POR pentru partea de mobilitate urbană în etapa următoare de finanțare europeană. Scopul este ca pe inelul central al orașului, în jurul centrului istoric, să avem o circulație cât mai fluentă, iar actualele blocaje de circulație să fie rezolvate prin pasaje subterane care să asigure unda verde pentru tramvai”, a declarat primarul.
Licitații în derulare organizate de administrația locală
Totodată, primarul a anunțat că s-a publicat licitația pentru reabilitarea Spitalului Municipal și a Spitalului Județean, licitații care se ridică la peste 15 milioane de euro, iar termenul pentru depunere a ofertelor este 21 octombrie.
„Sperăm că până la finalul acestui an, după cem vom evalua aceste oferte, să putem avea un contract de execuție semnat la finalul anului și imediat în ianuarie, februarie să începem lucrările de reabilitare a spitalelor”, a declarat Ilie Bolojan.
Tot legat de spitale a anunțat că urmează să se publice în prima jumătate a lunii octombrie partea de ambulatoriu, procedură de licitație care se va derula la sfârșitul acestui an.
În ceea ce privește cele două cămine studențești din cadrul Campusului Universitar Integrat, primarul a menționat că procedura de licitație a fost demarată, termenul de depunere fiind 28 octombrie. Valoarea estimată este de 22.639.346,07 lei.
„Până la finalul acestui an vom avea un contract de proiectare și execuție finalizat, iar în primăvara anului viitor vor începe efectiv lucrările la cele două cămine, astfel încât cel mai târziu la finalul anului 2020 primii studenți să poată fi cazați în condiții mult mai bune în aceste cămine realizate pentru Universitate”.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.