CAMPANIA „NU MUNCEŞTI, NU PRIMEŞTI”!

Social

Campania derulată de Direcţia de Asistenţă Socială Oradea – „Nu munceşti, nu primeşti”, începută în urmă cu un an, prin care se verifică şi monitorizează zilnic activitatea de curăţenie desfăşurată la blocurile situate pe str. Voltaire şi străzile adiacente, continuă.

Astfel, beneficiarii de ajutor social şi de servicii de servire a hranei în regim de cantină socială din municipiul Oradea, care au stabilită prin lege obligativitatea efectuării unor ore şi acţiuni în folosul comunităţii, au efectuat şi continuă să efectueze, zilnic, acţiuni de igienizare a spaţiului public din vecinătatea zonei în care locuiesc şi inclusiv pe malul Crişului Repede , sub coordonarea consilierilor din cadrul Serviciului Social în colaborare cu reprezentanţii R.E.R. Ecologic şi ai Primăriei Municipiului Oradea.

Efectuarea curăţeniei în zonă se realizează cu materiale specifice (mături, lopeţi, saci, etc), puse la dispoziţie de către Primăria Municipiului Oradea, cu respectarea măsurilor de protecţie a muncii.

Cu toate că dinamica beneficiarilor nu a suferit modificări majore ca urmare a monitorizării de către DAS Oradea a efectuării orelor şi acţiunilor în folosul comunităţii, deprinderile de a realiza şi menţine curăţenia în spaţiul public din vecinătatea locuinţei sunt vizibile, dar, din păcate, doar în cazul celor care prestează acţiunile de curăţenie. Ceilalţi locatari nu sunt în stare să menţină curăţenia, ceea ce produce multe nemulţumiri din partea celor care muncesc în folosul comunităţii. 

În dorinţa de a schimba mentalităţi şi în această zonă defavorizată, consilierii DAS Oradea sunt prezenţi zilnic în zona Voltaire pentru a încuraja această categorie socială să înţeleagă că au şi obligaţii, nu doar drepturi. 

Numărul dosarelor de ajutor social, în Oradea, a scăzut în fiecare an, astfel încât, dacă în anul 2014 am avut o medie de 235 de dosare, în anul 2019, Oradea înregistrează un număr de 142 de dosare de ajutor social. 

Campania „Nu munceşti, Nu primeşti!”, se adresează beneficiarilor noştri care au capacitatea deplină de muncă, rolul asistenţei sociale fiind acela de a-i sprijini pe cei care nu pot munci din diverse motive (boală, dizabilitate, persoane vârstnice, copii).

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul