Titlul Miss Planet a fost câştigat de orădeanca Denisa Hodişan, absolventă de Matematică

Divertisment

Orădeanca Denisa Hodişan a câştigat titlul Miss Planet 2019, la concursul internaţional Miss & Mister Planet, organizat, în perioada 16-21 octombrie, la Tbilisi, Georgia.

„Mă simt foarte mândră de mine! Mai ales pentru că lucrez cu copiii şi îi ajut să ajungă în top, să fie cunoscuţi internaţional şi împreună promovăm România. Acum am demonstrat că fac un lucru bun, nu doar cu copiii, dar şi eu însămi. În ziua finalei, am postat pe reţele de socializare un simplu mesaj: ‘Azi am pus România în topul Planetei! 19.10.2019. România, reprezentată cu mândrie de către mine, a câştigat marele titlu Miss Planet 2019’. Când am avut interviul în faţa juriului, unde trebuie să-ţi faci o prezentare personală, pe care nu am pregătit-o de acasă, le-am spus că am 26 de ani şi ultimii zece de ani din viaţă mi i-am petrecut pe scenă. Simt că acesta este şi motivul pentru care m-am născut. Să fiu pe scenă. Şi în ultimii patru ani, am promovat genul acesta de modelling şi concursuri de miss cu copiii. Le-am spus membrilor din juriu că eu consider că am toate calităţile să câştig şi sper că şi ei cred la fel. Au fost de acord”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Denisa Hodişan.
 


După etapele naţionale, în finală, în Georgia, au ajuns reprezentantele a 15 ţări, din state precum Italia, Spania, Polonia, Africa de Sud, India etc. Câştigătorul marelui premiu Mister Planet a fost ales tânărul sud-african Aubrey Pieterse.

„Eu am mai fost o dată la concursul acesta, în 2017 şi am câştigat atunci titlul Miss Photogenia. Atunci am fost pe scenă 76 de participanţi, dar pentru că a durat foarte mult atât competiţia cât şi premierea, organizatorii au hotărât să facă preselecţii, semifinale şi, la urmă, să mergem cei mai buni în finală. Aşa se face că am fost în total vreo 25, cred”, a precizat Denisa.

Din România, Denisa a fost singura finalistă. Tânăra pasionată de modelling, absolventă a Facultăţii de Matematică, a fost invitată la concurs după ce i-a fost remarcată participarea la ediţia din anul 2017. La o înălţime de 1,72 m, ea cântăreşte puţin peste 50 de kilograme şi are o siluetă perfectă ce se încadrează în dimensiunile etalon ale unui model, 90-60-90.
 


Concursul Miss and Mister Planet are aceeaşi anvergură, afirmă ea, la egalitate cu celelalte patru concursuri mari: Miss Globe, Miss Univers, Miss World şi Miss Earth.

În prima zi, a avut proba costumelor naţionale. Prezentarea de modă a avut loc într-o regiune numită Kakheti, foarte recunoscută pentru producţia de vin, în public fiind invitate multe personalităţi naţionale. Denisa a ales să îmbrace un costum reinterpretat, inspirat din tradiţia bihoreană, cu o zadie (şorţ) neagră în faţă, creat de Adina Junc.

A doua zi, Denisa a avut de susţinut interviul cu juriul, în ziua următoare proba costumului de baie, în cerc închis doar cu membrii juriului, iar ultima probă, finala, a cuprins pe lângă defilarea cu costum naţional şi cea cu rochia de seară, şi o prezentare de modă a unei creatoare de modă foarte cunoscută din Georgia. Artista a ales doar şase fete pentru prezentarea ei de modă, printre care şi Denisa.
 


Coroniţa Denisei de câştigătoare a titlului Miss Planet este din argint placat cu aur. Premiul ei a constat într-o sumă de bani, invitaţii gratuite pentru participarea la următoarele trei concursuri internaţionale, chiar în juriu, cadouri de la designeri.

Orădeanca Denisa Hodişan este deţinătoare a numeroase premii internaţionale de frumuseţe, atât ea personal, cât şi copiii pe care cu multă pasiune îi învaţă această artă. Recent a mai câştigat, la Belgrad, titlul Miss Balkana 2017, la ediţia jubiliară 30 a acestui concurs. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns